- scan 1 :
Probabil unii ar fi un pic intrigaţi de diferenţa de preţ, mai ales că, "ieftinitura" e la două clase calitative diferenţă (conform clasificării germane) peste celălalt. Opt euro şi 20 de cenţi e avantajul lui Johannisberger de a fi membru VDP, adică asociaţia producătorilor de elită din Germania (ce numără cu puţin peste 200 de membri); raportată la ţara noastră ar fi un fel de cartel compus din 5-6 producători gen Davino.
Personal nu cred că doar cei din VDP fac cele mai bune vinuri nemţeşti, la fel cum nici "daviniştii" nu sunt cireaşa de pe tortul calitaţii româneşti ... dar asta e altă mâncare de peşte (fără mujdei, evident).
A doua jumătate de pagină scanată e un tabel din revista Weinwirtschaft cu valorile înregistrate la vin în martie 2011 (perioada în care trendul e crescător, înainte de lansarea vinurilor din 2010). Tabelul redă preţurile practicate pe zone, pe soiuri şi pe trepte calitative, de către producătorii ce compun piaţa vinului.
Preţul vinului afişat e în euro pentru un hectolitru; ca şi exemplu: valoarea cea mai ridicată la riesling o au vinurile din regiunea Mosel, unde un spatlese e la 150-160 eu/hl, adică imensa sumă de 1,5-1,6 euro pentru un litru.
Conectănd cele două parţi scanate, aflăm cum de Ratio are un spatlese la 1,79 eu : după tabel producătorul din zona Rheinhessen îl dă cu 0,75 eu/sticla (1 eu/l), îmbutelierea, dopul şi eticheta nu depăşesc 0,34 euro, la final săracul retailer bagă şi el în buzunar 0,70 eu/sticlă.
Un bişniţ bun ar spune neamţu ... foarte slab ar scrâşni vreun expert în vinuri din România.
- scan 2 şi 3 :
Patru pagini dintr-o listă de preţuri pentru 2011, aparţinând unui producător din zona Mosel-Saar-Ruwer, cu multe vinuri medaliate şi cu o istorie de aproape 300 de ani. Pe lângă anul, locaţia parcelei, treapta de calitate şi preţul, mai sunt precizate aciditatea, restul de zahăr, volumul şi câteva caracteristici; de menţionat că la 12 sticle comandate, transportul costă 6 euro în toată Germania, iar la 36 costul e 0.
La importatorii din Ro situaţia e oarecum diferită, cu cât vinul e mai inferior, cu atât profitul e mai mare, excepţia (bună) fiind Good Point la magazine şi Ginger la restaurante.
De producători nici nu ar merita amintit; mi se pare exagerat să ceri 60 şi ceva de lei pentru un riesling de la Nachbil sau mai nou Lacerta : peste 40 de lei/sticla, provenită de la o vie recent plantată.
Deh ... zicala aia (din folclor, ca şi piesa lui jay-z cu fetele de la Căpâlna) : nu e geniu ăla care cere, dar nici deştept ăla care dă ! :)