hom meid

hom meid

duminică, 25 aprilie 2010

Vin(din)vest 2010



Chiar daca a trecut o saptamana de la finalul editiei nr. 5 a concursului organizat de doamna Lucia Pirvu, amintiriile si aromele vinurilor degustate raman proaspete.
Initial mi-am propus sa fiu “fresh” pentru un astfel de moment, in care odihna, o oarecare satietate si buna dispozitie se impaca, cu lista lichidelor degustate; dar se pare ca, zicala : “socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ”, e valabila cam des pentru mine.
Dupa amabilitatile si cuvintele protocolare schimbate cu gazdele din Timisoara (in realitate niste amici de nota 10) am trecut direct la chestii mai sensibile, menite sa ne introduca in atmosfera zilei de maine de la Vinvest.
Menestrelul de la Rotenberg si Feteasca Neagra de la Recas ( din gama cocosul), ne-au dat suficent curaj sa trecem pragul wine barului din Unirii, un local simpatic, amenajat intr-o pivnita, pe locul fostei cafenele Corso (Eugeniu de Savoya nr. 24 sau www.enotecadesavoya.ro ), un colt de rai pentru pasionati, ferit de galagia bautorilor de bere si a pisicilor amatoare de zemuri naturale cu aroma de fanta. Exceptand vinurile din Chile si rieslingul nemtesc, se pot degusta o paleta larga de vinuri, la preturi mai mult decat acceptabile, acompaniate de diverse gustari.
Si cum noaptea e un sfetnic bun, ne-am tot sfatuit ba cu o feteasca, ba cu un tempranillo, uneori isi mai vara coada si cate un shiraz sau cabernet, care mai de care mai alunecos si imbietor.
Ochii rosii si mutrele “proaspete” dupa un astfel de long-night, au fost suficiente pentru ca, gagicile de la intrare sa ne intampine cu ochiade, zambete si nu mai retin ce vorbe mieroase. Probabil aceleasi sentimente le nutreau si o parte din reprezentantii producatorilor de la standuri, ceva in genu : “uite alte sugative, venite sa consume gratis “.
Standuri nu foarte aglomerate, public pestrit, multi tineri si in majoritate cunoscatori (din ce mai trageam cu urechea), locatia bine aleasa, incapatoare, ambianta placuta si temperatura cat de cat favorabila vinurilor rosii.
Personal m-au impresionat cateva probe din cele degustate, nu am reusit si nici nu mi-am propus sa incerc prea multe, avand in vedere si restul de alcool prezent in cap din noaptea trecuta.
Primul pahar adulmecat si stors a fost din Cadarca celor de la Senator Focsani, un vin acrisor, sters, fara vreo calitate demna de retinut. Tipul de la stand insira tot felul de povesti, celor prezenti, cu soiurile romanesti promovate de ei, incercand sa imi toarne si mie o chestie asemanatoare despre cadarca. Dupa ce i-am reamintit faptul ca, strugurii culesi de ei la Tirol (cel de langa Oravita, jud.Caras-Severin, nu cel austriac) fac minim 2 zile pana la aparatul de dezciorchinare/zdrobire in Focsani (timp suficient pentru a pierde din calitati), monserul a lasat-o mai moale cu propaganda, oferindu-mi o Busuioaca frumos mirositoare (cum doar familia Muscatului o are) si placuta la gust, din aceiasi gama dedicata boierilor si obrazurilor mai mult sau mai putin groase.
O surpriza placuta a fost Aligote-ul de la Gramma, un vin proaspat, fructos, amintindu-mi de aroma unui anumit soi de pere (nu din cele malaiete), altora de citrice (desi in general betivanii prefera a doua zi zeama de varza, in detrimetrul celei de lamaie:). Multumiri doamnei Olteanu pentru amabilitate si efortul de a ne intoarce din drum (eram porniti spre taraba slovenilor, dupa o experienta neconvingatoare cu niste vinuri albe unguresti).
Refosk-ul de la Santomas e bunicel, aduce mult cu un Blaufrankisch austriac, dar e sub nivelul celui produs de Vinakoper, achizitionat vara trecuta din Slovenia, la un pret de 6,5 euro.
Un personaj mititel, negricios si slabut intampina populatia in pavilionul rezervat celor de la Vanju Mare; probabil se vroia o imitatie ieftina a domnitorului Vlad Tepes, la fel ca si cabernetul din gama "Prince Vlad" ... subtirel, astringent si inexpresiv. Pacat de potentialul zonei, e un areal perfect pentru cabernet si merlot.
La Nachbil nu am reusit (spre rusinea mea) sa il recunosc din prima pe dl. Brutler senior, dupa ce am degustat minunatia de Shiraz, am facut conexiunea intre fostul dr.vicol&brutler si actualul brutler&lieb, totusi prea tarziu pentru ai pune cateva intrebari, avand in vedere ca incepea decernarea diplomelor si medaliilor la ora 12.
Cea mai dinamica si atractiva abordare d.p.d.v. al marketingului am intalnit-o la Enira, tipele de acolo nu ne-au lasat sa plecam fara a incerca toate cele 4 vinuri expuse. Si totul facut cu profesionalism, degustare in trepte de la merlot la reserva decantata, cu explicatii la fiecare in parte si alte subtilitati feminine menite sa sporeasca farmecul lichidului degustat. Vinurile sunt impresionante, cu trimiteri directe la grand cru-urile franceze, perioada petrecuta la baric isi pune o amprenta decisiva la produsul final (la ultima, reserva enira 2006, a fost de 24 de luni).
Nu i-am uitat pe cei de la Wine Princess, cu vinurile lor m-am tot intalnit de ceva timp incoace, asa ca singura proba incercata a fost Cadarissima 2008. Sincer am fost un pic dezamagit de vin, aducea mai degraba a must, usor dulceag, departe de tipul vinurilor beerenauslese baute iarna asta pe la nemti. Posibil sa fi contribuit si starea mea post/bahica (plus restul celor consumate inainte) la o analiza mai pripita. O sa incerc data viitoare o sticluta, in conditii mai favorabile, gen seara romantica cu luna plina, gagica amatoare de compoturi, etc etc :).
De restul participantilor nu prea imi amintesc, ori am baut prea mult, ori era aglomeratie, ori nu aveau nimic "moca" de dat pe gat.
Nu am ramas sa vad cine, cum si cat va fi medaliat; premiatii dupa (si in) capul meu si al altora sunt in ordine aleatorie : Shiraz de la Nachbil, Aligote de la Gramma si vinurile celor de la Enira.

vineri, 9 aprilie 2010

Prin vie ! (postare nefinalizata in 2009 si publicata in 2010)

Fiind sambata, zi libera pentru clasa muncitoare (cu norma de 40 de ore/saptamana), am purces dis de dimineata la plantatia de vitis vinifera personala, mostenita pe linie paterna si situata undeva pe malul Dunarii, intr-o localitate cu populatie majoritara sarba, recunoscuta in Caras Severin si Timisoara pentru productia de vin "de casa" (din ala curat, sanatos, foxat si cat mai acru' daca nu bagi zaharina).
Cam toate plantatiile cu vita de vie (atat cat au mai ramas) dateaza de la inceputul aniilor '50, odata cu instaurarea colectivizarii si a "societatii cooperatiste", mai exact "celebrele" C.A.P.-uri (cooperativa agricola de productie) in care era angrenata majoritatea populatiei rurale. Mentalitatea c.a.p.-ista fiind des intalnita chiar si azi (din pacate), la aproximativ doua decenii de la repunerea in posesie a fostilor proprietari de terenuri; mentalitate care suna cam asa : "bunurile tale sunt si ale mele sau ce e al tau, e si al meu", multi dintre nostalgicii acelor vremuri preferand sa se aprovizioneze in continuare din proprietatiile vecine.
Taranul roman si cu precadere cel din Banat, nu a reusit sa ramana in istoria economiei noastre prin calitatiile lui de strateg in domeniul marketingului agricol, poate cel mult ca un bun pastrator al proverbului " ce am luat pe mere, am dat pe pere". Perioada postdecembrista a confirmat din plin lipsa oricarei initiative de consolidare pe un anumit segment al productiei agricole, singura preocupare a fost distrugerea totala a tot ceea ce amintea de structura fostelor c.a.p.-uri.
De "furia" noilor improprietariti nu au scapat nici plantatiile viticole, sute de hectare cu vita nobila au fost distruse doar pentru a lua acasa stalpii de beton si sarmele de sustinere, prazi aparent valoroase pentru acele vremuri, menite sa ingradeasca miile de parcele si tarlale care de care mai minuscule, impartite cu toporul si furca intre mostenitorii proprietarilor dinaintea colectivizarii.
Din viile ce serpuiau in vecinatiile orasului Moldova Noua si satelor dimprejur nu a mai ramas nici un singur butuc, elementele de sustinere au fost furate rapid iar plantele au fost taiate si incendiate pentru a lasa loc pasuniilor si balariilor atat de caracteristice noului avant agro-western-mioritic. Daca in 1920 specialistii adusi din Franta, de conducerea locala a acelor vremuri, stabileau soiurile de vita de vie, ce aveau sa inobileze dealuriile scaldate din plin de soare si reflectate in apele Dunarii,... in 1990 o alta generatie de "specialisti" fidela motto-ului "timpul trece, plata merge, noi cu drag dormim !", hotarau noua directie vinicolo-bahica : ceva butuci hibrizi ramasi de la vechiul regim (ca tot nu trebuie stropiti) pentru un vin fiert pe timp de iarna, si in rest pruni ... pentru ca rachiul (mai tarziu vodca si romu') intinereste omul.
Rumegand astfel de ganduri in propria-mi bila, la un moment dat observ un "beculet" aprins (ceva in genul celui folosit de Pavlov pt cainele ala super inteligent). Cu mintea-mi stransa in jurul noii surse de "lumina", imi sclipii o umbra de idee : ce ar fi sa incerc si eu o mica plantatie cu soiuri mai boieresti ? ca deh, Othelle, Isabelle si alte hibriditati postfiloxerice are toata lumea.
Zis si bine gandit (in sinea mea) momentan ... dar pana la facut mai e cale lunga, imi sopti din zbor o mierla pofticioasa (amatoare de syrah de la Recas si de dornfelder made in Oprisor :).