Grasa de Cotnari

      Tot degustand diverse vinuri germane obtinute din boabe stafidite dupa atacul mucegaiului nobil, mi-am amintit de existenta unui soi autohton, deseori uitat s-au chiar umbrit de ”succesul” unei etichete galbene ce-i poarta numele, soi capabil de producerea unor vinuri remarcabile.
      La noi in tara sunt recunoscute oficial doua selectii clonale din soiul Grasa de Cotnari, ambele obtinute la Statiunea din Pietroasa :

      In cultura mai sunt intalnite si alte cateva varietati, ce se deosebesc intre ele prin culoarea boabelor, marimea acestora, dispunerea acestora pe ciorchine si/sau continutul de zahar acumulat la maturitate.
      Am citit recent o descriere extraordinara facuta de un om minunat, Valeriu D. Cotea, oenolog, academician si pasionat de acest soi, pe care o redau mai jos :
      ”Strugurii soiului Grasa de Cotnari sunt mijlocii, cilindro-conici, uneori ramificati, cu boabe rare, care sunt ovoide, de marime mijlocie, neomogene, cu pielita de culoare galbena - verzuie si cu pete ruginii pe partea insorita.
Plantatiile, atat la Cotnari, cat si la Pietroasa, se gasesc pe coaste insorite si bine aerisite. Aceste conditii favorizeaza soiul Grasa de Cotnari sa poata, la coacere, ajunge la peste 300 g/l zaharuri, (maximul a fost atins in anul 1958 la Cotnari, cand a acumulat 520 g/l zaharuri).
In toamnele calde si uscate, ciuperca Botrytis cinerea, numita si "putregaiul nobil" sau "mucegaiul nobil", popular cunoscuta si sub denumirea de "putreziciunea nobila", se intalneste frecvent pe strugurii soiului Grasa. Ca urmare aceasta ciuperca provoaca innobilarea (stafidirea) boabelor prin eliminarea apei din miez, fenomen cunoscut sub numele de "Botrytizare". Aceasta se explica prin faptul ca pielita boabelor are o anumita alcatuire, care favorizeaza dezvoltarea pe suprafata ei a mucegaiului nobil. Ciuperca provoaca perforarea pielitei, care este subtire si delicata, determinand accelerarea procesului de evaporare a apei din bob si deci concentrarea mustului. In aceste conditii, productia de struguri la hectar este foarte mica, de obicei in jurul a 4.000-5.000 kg.
Producerea unor vinuri dulci naturale, provenite din strugurii soiului Grasa, ce au suferit fenomenul de botrytizare, avand un procent ridicat de boabe stafidite, implica aplicarea unor tehnologii specifice. Acestea necesita un consum mare de forte de munca si multa, multa migala, asemanatoare cu migala cautatorilor de aur din nisipurile aurifere.
Ideal este sa se faca separat culesul boabelor innobilate (stafidite), sau al fractiunilor de struguri cu procent ridicat de boabe stafidite. Se mai poate practica si separarea boabelor stafidite dupa culesul strugurilor. Zdrobirea boabelor stafidite se face atent, evitandu-se sfaramarea semintelor, pana ce se obtine o pasta. Se amesteca pasta obtinuta cu mustul obtinut tot din soiul Grasa dar din struguri nestafiditi, in proportie de 1 kg pasta la 3 litri must. Macerarea acestui amestec de pasta-must dureaza cateva ore, la o temperatura de 25°-26°C, dupa care prin presare se extrage partea lichida. Fermentarea acestui produs lichid obtinut (care este practic un must natural cu o concentratie mare de zaharuri) se face la temperaturi mai coborate, in nici un caz sa nu depaseasca 20°C. In momentul realizarii echilibrului de alcool-zahar dorit, se sisteaza fermentatia alcoolica.
In general, vinurile dulci din Grasa, obtinute din struguri culesi la supracoacere (stafidirea boabelor), prezinta insusiri organoleptice si de compozitie care le situeaza in familia vinurilor de acest gen de reputatie mondiala.”


       

Licori din boabe stafidite

      In ultimii ani s-a iscat o adevarata campanie de ”denigrare” a vinurilor dulci, atat in Romania cat si prin alte tari mai occidentale. Personal, de multe ori am fost pus in situatii oarecum jenante, de fata cu alti comeseni, atunci cand spuneam ca preferatele mele sunt vinurile albe si dulci.
Respingerea asta e de inteles la persoanele trecute de prima tinerete, care probabil au bine ancorat in neuroni, amintirea licorilor comuniste fabricate cu adaos de must, must concentrat sau direct cu zahar imediat dupa stoarcere. Trendul s-a perpetuat si in primul deceniu postdecembrist si chiar si in zilele noastre, e adevarat la gamele inferioare (intra si celebra grasa aici) sau la bauturile aromatizate pe baza de vin.
      Pentru cei care si-au insusit o cultura minima legata de vin, e inadmisibil sa afirme ca toate vinurile cu ceva rest de zahar sunt doar pentru femei, nostalgici si bautori de cola.
      Asta a fost un fel de introducere dar si incheiere la ”frustrarile” mele legate de cei deranjati de dulciuri, caramele si lacrimile lui ovidiu.
      Deci ... cum e cu vinul facut din boabe stafidite?!
Pai sa eliminam din start ideea ca, din stafide s-ar obtine asa ceva; in cartea de retete a doamnei Jurcovan (pentru care am tot respectu) apare la un moment dat reteta pentru ”vinul din stafide”, care pana la final se dovedeste a fi un lichior.
Boabele stafidite din ciorchinele de struguri sunt rezultatul unei ”infectii” cu un fung, pe numele lui botrytis cinerea (nici nu e un nume prea dragut sa fim cinstiti). Fungu asta are si el doua feluri de a actiona :
- in zilele ploioase si reci de toamna ataca struguri ajunsi la maturitate (uneori si mai devreme) producand putrezirea boabelor, si atunci poarta numele de putregai cenusiu sau rot gri si e dispretuit de toata lumea omeneasca, pasareasca si albino-viespareasca.
- in zilele de toamna insorite si secetoase iarasi ataca strugurii (nu toate soiurile si nu in toate locurile), provocand evaporarea apei din bobul de strugure, astfel ca pe final ramane un suc foarte concentrat si in cantitate foarte mica in boabe. Acum podgoreanul il lauda chiar il si inobileaza, spunandu-i putregai nobil sau noble rot. Albinele sunt in extaz !
      La noi in tara legislatia viti-vinicola a pus o eticheta la vinurile produse din astfel de struguri  : treapta de recoltare CIB adica culesi la inobilarea boabelor. Cu ceva ani in urma exista si  treapta CS - culesi la stafidire, dar probabil ca in afara de statiunile de cercetare, nimeni altcineva de pe aici nu a produs un vin exclusiv din boabe stafidite.

In poza de mai sus o parte din boabe au ajuns la stafidire, dar ciorchinele se va recolta in intregime, amestecand boabele sanatoase cu cele infectate de putregaiul nobil. Vinul obtinut din astfel de ciorchini va fi inscriptionat pe eticheta cu CIB la noi sau cu Beerenauslese (corespondentul CIB in Germania), cum e eticheta urmatoare cu soiul riesling :

Treapta de recoltare extrema, sa zic asa, e culesul exclusiv al boabelor stafidite, boabele sanatoase fiind indepartate :

E clar ca nu e prea rentabila treaba asta, implica multa forta de munca, timp, bani si la final te alegi cu cateva zeci de litri de nectar, care va fermenta foarte greu. Rezultatul e insa remarcabil, un vin nu foarte alcoolic, cu un rest urias de zahar dar bine acoperit de o aciditate taioasa; o explozie de arome olfactive si gustative, un postgust care nu se mai termina, un vin cu adevarat ”regesc”, care te face sa fi egoist si sa-l savurezi singur. :)
Pe eticheta ar fi inscriptionat cu CS in Romania, desi nu l-am intalnit inca; la nemti deja e foarte incurcata denumirea, trockenbeerenauslese :

Fungul asta care e cateodata simpatic, arata cam asa :

      Daca ar avea si el facebook, probabil ca ar avea cateva mii de like-uri, posibil sa fie si un selfie poza de mai sus, nu garantez.
      Certitudine e vinul Sirena Dunarii 2001, de la Vinarte, produs partial si din boabe stafidite; l-am incercat, a facut toti cei 120 de lei, platiti acum cativa ani. Cine-l are sa-l mai tina; cine nu-l are, sa-l caute prin online sau sa-l admire in poza urmatoare, sterpelita tot din online :

     

Piesporter Goldtröpfchen, picaturi de aur sau picaturi de riesling

        Un alt plai celebru de pe Mosel situat langa oraselul Piesport a primit numele de ”picaturi de aur”  (Goldtröpfchen). Suna ceva mai dragut decat farmacia (Apotheke) din Trittenheim, doctorul din Bernkastel sau fecioara (Juffer) din Brauneberg, o parte din plaiurile de top de pe vale.
        Ca si atractie turistica, exceptand tentatiile bahice, forma de amfiteatru natural ii sporeste frumusetea acestui loc, situat intr-una din buclele raului; viile sunt asezate in trepte, cu radacinile adanc infipte in solul bogat in cuart si ardezie albastra, ce dau nastere la vinuri minerale si cu o bogata paleta aromatica.

        In poza de mai sus, podul situat chiar la baza plaiului e punctul de reper.

        Istoric, zona e mentionata dpdv viticol, din perioada romana; evenimentul cel mai important s-a petrecut pe la 1760, cand un episcop local cu ceva autoritate a reusit sa impuna cateva legi legate de vie si productia de vin. In locul soiurilor de slaba calitate, care au dat vin mult si prost, s-a plantat numai riesling, care s-a dovedit un soi de ”aur” pentru economia zonei.

       Am reusit sa fac legatura cu un distribuitor din zona, care mi-a oferit cateva vinuri de la un producator de pe acest plai (Josef Reuscher), vinuri de calitate si la preturi de bun simt.

        Pentru o oferta mai bogata, presarata si cu cateva exemplare din soiul spatburgunden, am inclus si vinurile unui viticultor tanar si talentat, tot de pe Mosel, din localitatea Punderich (ii multumesc lui Herman pentru conexiune), niste vinuri deosebite care nu trec de 10 euro, pret direct de la producator.

        O panorama de pe ”coclaurile” viticole din Punderich. Si o alta din alt anotimp :

      
 Lista cu vinurile disponibile :
- cele din Piesport de la mr. Josef :

1. 2006 Piesporter Domherr Spätlese Riesling – 5,50 euro

2. 2006 Piesporter Goldtröpfchen Spätlese Riesling – 6,50 euro

3. 2009 Piesporter Domherr Spätlese Trocken Riesling – 5,50 euro

4. 2010 Piesporter Goldtröpfchen spätlese Halbtrocken – 6,00 euro

5. 2011 Piesporter Kerner Kabinett – 5,00 euro (kerner,un soi german, il vinifica si Liliacul de la noi)

6. 2012 Piesporter Goldtröpfchen Auslese Riesling – 8,50 euro

7. 2013 Piesporter Goldtröpfchen Kabinett Riesling – 6,00 euro

8. 2013 Piesporter Goldtröpfchen Spätlese Riesling – 6,50 euro

9. 2013 Piesporter Goldtröpfchen auslese Riesling – 8,50 euro

- de la mr. Markus din Punderich, avem si date tehnice (rest de zahar/aciditate/tarie) :

10. 1999 Riesling Auslese - 6,50 euro (60g/l* 7,7g/l* 9%)

11. 2003 Spatburgunden Beerenauslese (0.375l) - 10,00 euro (92,6g/l* 4,6g/l* 11%)

12. 2004 Riesling Primus (0,5l) - 7,50 euro (135g/l* 8,0g/l* 8,5%)

13. 2010 Riesling Auslese Barrique trocken - 10,00 euro (7,2g/l* 6,3g/l* 13,5%)

14. 2010 Riesling Auslese halbtrocken - 7,00 euro (13,7g/l* 6,4g/l* 13,5%)

15. 2011 Spatburgunden Spatlese Barrique trocken - 10,00 euro (0,5g/l* 5,11g/l* 13,5%)

16. 2012 Cuvee Barrique trocken (spatburgunden+cabernet) - 10,00 euro (0,3g/l* 5,1g/l* 13,5%)

17. 2012 Riesling Spatlese - 8,00 euro (58,4g/l* 7,7g/l* 9,5%)

18. 2012 Riesling Steillage halbtrocken - 8,00 euro (16,3g/l* 8g/l* 13,00%)

19. 2013 Riesling Steilage trocken - 8,00 euro (6,1g/l* 7,7g/l* 13,5%)

        Selectia asta o recomand si producatorilor romani de riesling, pinot noir sau burgund mare; poate fi tema de casa pentru recoltele viitoare, atat la calitate cat si la pret.

        Pentru ca nu am reusit sa rezolv cu transportul clasic (ca si in cazul amicului Geiben) o sa apelez la DHL; pretul unei sticle este de 1,22 euro la un pachet de minim 21 buc. Cu banii iarasi nu mai e faza ”clasica”, intai trebuie achitate vinurile+transportul, apoi urmeaza livrarea.

        Cine e amator de picaturi aurite de riesling si rubinii de spatburgunden, ma gaseste pe jeberian_florin@yahoo.com sau pe facebook, pentru mai multe amanunte.

        Mai tarziu ne laudam si la neamuri, vecini, bloggeri si la alti insetati virtuali cu achizitile noastre. ;)

Pivnita Takacs si rieslingul de Rhin

      Am vazut saptamana trecuta postarea reclama pe oenologie, grupul FB, a celor de la Pivnita Takacs si m-a entuziasmat prezenta rieslingului german in oferta lor.
Recent am afirmat ca si zona Aiudului poate da nastere la niste rieslinguri cu caracteristici apropiate de cele nemtesti. Momentan inca imi mentin parerea si astept si confirmarea.
      Revenind la familia Takacs, am comandat de pe site trei vinuri albe, muscat ottonel, traminer aromat (asa e trecut pe eticheta si nu gewurztraminer) si riesling de rhin, fiecare sticla la un pret de 25 de lei. Comanda a fost livrata a doua zi dupa confirmarea de pe email, sticlele au ajuns fara incidente prin fan courier.

      Poza e de la producator, eticheta momentan e in limba maghiara, pliantul in schimb e dragut si pe intelesul fiecarui roman. Culoarea a ramas la un galben foarte deschis, limpede, semn ca nu s-a exagerat cu filtrarea. Nasul e foarte interesant, nu are legatura nici cu carburanti, nici cu citrice, flori de tei, stanci sau bolovani, producatorul mentioneaza ca e mireasma de violete; eu l-am comparat cu viorele si liliac, e un miros puternic, persistent, nu se schimba deloc dupa o zi de la desfacere.
Si mai interesant e ca senzatia asta de flori puternic mirositoare si ceva foarte condimentat, se simte si in postgust; cine nu ma crede sa faca bine si sa rontaie niste viorele. Din pacate treaba asta il face dificil de baut peste cateva ore, deoarece totul se amplifica in loc sa se estompeze.
Gustul e marea problema a acestui vin; restul de zahar abia perceptibil nu se impaca cu notele citrice, dar nu e vorba de lamai sau portocale ci de note de acid citric, bautorii de hellas m-ar intelege mai bine. Aciditatea resimtita in gura e foarte ridicata si nu avantajeaza deloc vinul. Eu am cateva ipoteze despre problemele gustative, dar nefiind producatorul acestui vin, nu le pot confirma.
      Una peste alta, viorele, toporasi, ghiocei, liliac si hellas la un loc, dau o nota aparte acestui riesling, care nu are nimic din tipicitatea celui german, se poate confunda partial cu rieslingurile facute la Jidvei, premiate sau cu fete prin iarba, repet : partial.
      Fara mancare va face gauri in stomac, probabil ca ar merge si spritzuit pe timp de vara de amatorii genului. In istoricul pivnitelor se aminteste ca pe la 1800 si ceva acest soi a luat o medalie de aur, dar pe atunci filoxera nu a distrus inca vitele originale. Cele ramase in ziua de azi, sunt mostenire probabil din perioada comunista, de la statiunea din zona.

      Comparatia Aiudului cu Johannisbergul german, la capitolul riesling, nu sta in picioare pentru productia din 2013; posibil ca in anii trecuti vinul sa fi fost mai bun. Mai am de incercat ottonelul si mai ales gewurztraminerul de la care astept surprize placute.
La 25 de lei nu e vreo afacere si nici vreo pierdere, de experimentat pentru iubitorii de vinuri albe si eventual de pus la pastrare cateva sticle pentru a urmarii evolutia lor in timp.

Bernkasteler Doctor, cel mai faimos si cel mai scump plai viticol ... din Germania.

      Numerosi specialisti si pasionati de vin francezi, dupa o vizita prin cramele de pe valea Moselei, afirma ca vinurile rosii cele mai bune se fac in Franta si cele mai bune vinuri albe in Germania.
      Nemtii sunt mai moderati cu laudele, iar producatorii sunt reticenti in a face comparatii intre ei. Ba chiar la nivel de comunitate se simte o doza mare de invidie de la un vecin la altul, vorba lui Charlie ”valea (Moselei, in cazul asta) e prea ingusta pentru toti”; lucru de inteles oarecum cand aproape toata lumea face vin si vrea sa-l mai si vanda.
      Cu toata rivalitatea si concurenta acerba, orice producator sau comerciant de vinuri neamt iti va recunoaste ca la Berncastel Cues (un soi de Ceptura romaneasca, desigur la alt nivel) si mai exact pe plaiul numit Bernkasteler Doctor, cresc si rodesc cele mai bune vite de vie din soiul riesling.

      Suprafata acestui plai nu depaseste 3,5 hectare si pe langa compozitia deosebita a solului, forma concava a dealului si expunerea sporesc complexul de factori pozitivi ce duc la obtinerea unor vinuri exceptionale.

      Apelatiunea de Doctor nu vine de la vreun cadru medical celebru din zona cu inclinatii de podgorean, ci de la un cardinal sosit de la Trier prin secolul 13, bolnav si cu un picior in gropa. Salvarea acestuia vine dintr-o cura bahica cu riesling produs din acest loc, recunoscut si botezat mai apoi ca adevaratul ”doctor” izvorator de vinuri tamaduitoare. 
      Dintre posesorii unor vii pe acest plai s-a remarcat de-a lungul anilor H. Thanish, urmasii acestuia (divizati acum in doua familii, dar cu acelasi nume pe eticheta) au reusit sa pastreze majoritatea suprafetei in proprietate si sa mentina calitatea vinurilor neschimbata.

       In prezent e considerata cea mai scumpa portiune cu destinatie agricola din Germania, as fi curios de o comparatie cu terenuri echivalente din Bordeaux sau de ce nu din Ceptura, Urlati sau Intorsura Buzaului. :)

       Cu siguranta in imediata vecinatate mai sunt destui producatori si plaiuri valoroase, dar faima de ”doctor” nu a reusit sa o mai intreaca nimeni, restu se multumesc cu statutul de asistenti, soferi de salvare, portari, etc. in podgoria Berncastel Cues.

       Daca tot m-am legat de Ceptura prahoveana, as vrea sa vad peste cativa ani ce colegi mai raman in hospital alaturi de dr. Davino ?!

Pinot gris, rulander si iarasi Murfatlar

    Am ramas cu paharul de rulander in mana, de la postul trecut; un vin care se tine bine si dupa 38 de ani, aciditatea inca se face simtita, rest de zahar ridicat cum ii sade bine unui beerenauslese, probabil astea or fi secretul longevitatii acestui vin. Mirosul si gustul de boabe stafidite este cel predominant, personal is topit dupa asa ceva si nu ratez nici un vin pe care e mentionat CIB, adica cules la inobilarea boabelor (in varianta romaneasca) desi tot mai rar gasesti mentiunea pe vreo sticla. Surprinzator am gasit o grasa de la Vinia Iasi - CIB, cu note evidente de nuci + stafide, doar ca aciditatea nu sustinea restul prea mare de zahar, dupa un pahar vinul deja incepe sa fie gretos.

    Curiozitatea m-a impins sa plantez niste pinot gris achizitionat de prin zona Mosel (rulander cum l-au botezat nemtii) vara trecuta a fost al doilea an cu rod (si al treilea de la plantare), intr-adevar e un soi valoros, are o acumulare fantastica de zahar, dar de aici vine si pacostea : roiuri de viespi, albine, bondari si alte gaze colectoare de sugar, stau gramada pe ciorchini. Boabele sunt foarte adunate, astfel incat dintr-o combinatie de intepaturi si ploaie rezulta o instalare masiva a putregaiului, dar nu din cel nobil, deci adio CIB sau vin de gheata.

    Nu am reusit inca sa achizitionez sticla aia din 71 de pe okazii, dar am desfacut ceva asemanator, adica tot un pinot gris de la Murfatlar, demidulce din 2008, CT - cules tarziu, primit cadou acum cativa ani, probabil 16-18 lei. Un vin simpatic pentru cei care consuma lichide mai dulcege, bine echilibrat, nu da senzatia aia gretoasa gen grasa ieftina de la Cotnari, se simte miere, flori de tei, alte flori de pe camp, depinde de imaginatie si de asociere. Bun de cadou si de consum pe post de desert sau ca si insotitor. Are aproape 6 ani, nu da semne de oboseala, probabil in conditii de pivnita mai sta inca atat. Poza e copy/paste de pe un site rusesc, sticla si eticheta mea era identica.

    Asta din 1971 mai asteapta, cica e 120 de lei. La mai multe sticle achizitionate (diferite) pretul mai scade. Caut asociati pentru achizitie, poate ne pacalim impreuna. :)

Rulanda, nemții de la Murfatlar

    Poza e pentru carcotasii din blogosfera de vin romaneasca, mai exact pentru cei care prefera rieslinguri sau alte specialitati importate din Germania, sa nu mai amintesc si pe amatorii licorilor ieftine, produse de netrebnicul Geiben.
Weingarten e podgorie, schatzkeller e comoara pivnitei, iar Murfatlar nu mai e nici Babanu si nici conu Alecu ... acum e M1 de la mister Macici.
Am uitat de rulander, asta e soiul de strugure pinot gris, rulanda in schimb e un sinonim/diminutiv/jargon, in genul muscat ottonel = muscatel = motanel.
    Sticla de vin e facuta pentru export, un pinot gris de la Murfatlar din 1971. Am gasit-o de vanzare pe okazii.ro, face parte dintr-un lot de vechituri ce a apartinut unui colectionar timisorean.

    Pe eticheta de sus e mentionat un Gmbh importator, adica echivalentul german a unui s.r.l.-eu romanesc. As fi curios daca nemtii iubitori de pinot gris romanesc, erau ddr-isti sau rfg-isti?!
In rest nivelul vinului din sticla e acceptabil, toate etichetele arata impecabil, semn ca sticla a stat bine invelita sau intr-o cutie, statul in vitrine/pe dulapuri fiind exclus.

      Soiul asta de struguri acumuleaza mult sugar (la Murfatlar a trecut si de 400 gr/l, la stadiul de cib) aciditate buna, cu potential de invechire, mai ales vinificat dulce. As paria ca sticla de pe okazii poate fi mai mult decat baubila, insa mi-e teama de pretul pe care l-ar cere vanzatorul (mai ales ca sunt tot felu de nebuni visatori, care mai spera averi dintr-o sticla).

    Pana la o posibila achizitie a rulandei romanesti, m-am potolit setea cu o sticla din echivalentul german; e adevarat, cu 5 ani mai tanar si din categoria beerenauslese, boabe de strugure in majoritate stafidite.
Va urma.

Semne bune vinul are

      De cativa ani, se tot repeta (poate un pic obsesiv prin media de specialitate) fraza ca : "vinurile albe si seci nu se preteaza la invechit", deci nu merita pastrate si mai ales cumparate cele care au deja o anumita varsta.
      Manat de curiozitate (aia care a ucis pisica) am luat un tirbuson cu cutitas si doua sticle prafuite pentru analiza, eventual autopsie (dupa cum imi dicta autosugestia "sugestionata" de cele lecturate). Vinurile au fost primite/cumparate de la amigo Geiben, cunostiinta comuna a catorva iubitori de alcooale mai ieftine si bune de prin zona bloggerilor, om serios in rest, ba chiar enervant de serios, genu de neamt care se incapataneaza sa faca doar vinuri dragutze pentru posesori de portofele nu prea grase.
      Gata cu reclama moca ! pentru ca e posibil sa se mai irite vreun baietas de la marketing si apoi face scandal ca ii scad vanzarile cu concurenta neloiala.
      Astea is vinurile, din 2001, auslese si unu si celalalt, adica intre treapta "cules tarziu" si "cules la inobilarea boabelor", sfarist de octombrie - inceput de noiembrie :

Ambele din struguri culesi de pe un versant abrupt ce se "revarsa" in Mosel, din localitatea Thornich :

      Diferenta e data de restul de zahar, prea putin sesizabila, primul e sec, al doilea e demisec, culesul a fost intr-o singura zi, de pe aceeiasi parcela, doar procesul de vinificatie a facut diferentierea intre trocken si halbtrocken. Cel mai important lucru pentru mine, a fost sa descoper prospetimea si voiciunea de care au dat dovada aceste vinuri, trecute de prima tinerete, fara drojdii, baricuri, acid citric, sugar si alte trucuri scoase din jobenul vinificatorului - magician.
     Ma tot intreb de ce nu avem si noi astfel de vinuri ? terenuri sunt, clima e buna, solul e si el variat, specialisti inca se mai gasesc, oenologii buni vin din urma ... care o fi veriga lipsa? incerc sa intuiesc : producatorii mici care sunt lipsiti de fonduri, de o minima protectie si sprijin din partea statului, descurajati total de fiscalitate si de legislatia din domeniu, fara traditie in spate ... peste toate astea intervenind (uneori) si neseriozitatea, lacomia, leneveala. O fi asa, nu o fi ? om trai si om vedea !
      Pana atunci mitul cu "vinurile albe si seci nu se preteaza la invechit" e declarat BUSTED ! ;)

Un soi de masa popular : Muscat de Hamburg

      De aproximativ doua saptamani au aparut trufandalele, adica primii struguri de masa din soiurile extratimpurii. Dupa denumirea lor, par a fi rupti din vreo carte de alchimie (scrisa in engleza de vreun pui de dac, pe nume Attilo) : Black Magic si Perla de Csaba.
In realitate i-am rupt de pe corzile vitei de vie, mai mult de nevoie; dupa o luna de seceta cumplita au venit cateva zile cu ruperi de nori; pielea boabelor a plesnit instantaneu, iar viesipile si putregaiul s-au instalat confortabil. Noroc cu vremea secetoasa care a fortat acumularea de zahar in struguri, astfel incat cazanul de tuica ii asteapta (cu capacul deschis) dupa o scurta fermentare.
      Pierzandu-ma in amanunte am si uitat de scopul postarii, adica de regele (asa l-au numit unii autori) soiurilor de masa : muscatul de Hamburg.

Pe undeva e si un adevar in titulatura asta, la noi cat si prin tarile vecine e cel mai intalnit si cel mai apreciat strugure de masa. Atuurile lui sunt aroma si gustul; dintre toate neamurile genului, Hamburgul prezinta atat la nivel olfactiv, cat si la cel gustativ, tipicitatea cea mai accentuata de muscat.

In cultura se intalnesc doua selectii clonale destul de diferite, destinate in principal consumului in stare proaspata, dar in anii buni se pot chiar si vinifica. Diferenta e destul de sesizabila vizual, dar cel mai important (in materie de vinificat) e la nivel de compozitie chimica a boabelor la maturitate, adica o acumulare mai mare de zahar (pana la 210gr/l) si un nivel de aciditate mai ridicat.

In prima poza e clona ce se preteaza mai bine la productia unui vin de calitate; iar in urmatoarele doua e varietatea mai veche si mai cunoscuta de M.H., care in trecut avea probleme mari de autofertilizare, drept pentru care soiul Cinsault era cultivat pe post de partener. In ziua de azi, pe multe vinuri roze importate din Franta, apare si acest soi Cinsault (monovarietal sau in cupaj) si ni se pare, tare noua si exotica denumirea, desi in practica e cultivat la noi in tara de mai bine de 100 de ani (intr-o inventariere a vechii podgorii a Odobestiului din anii '60, acest soi apare razlet, fiind plantat in perioada 1890 -1910 din butasi achizitionati din Algeria, o tara neafectata de filoxera).
      Iarasi m-am pierdut in detalii !
Soiul si sticla care m-a "inspirat" la aceasta postare, au fost ceva mai speciale :

un vin de masa din 2004, Muskat Hamburg produs la o vinarie sarbeasca Podrum (pivnita) Palic.
Legat fiind sentimental de ea, adica a fost primita la un Sfant Trifon din iarna lui 2005, fiind prima sticla pe care am zis ca nu o mai golesc asa de "sete", ci a luat calea pivnitei (citisem eu pe undeva ca asa pornesc colectiile) ... a supravietuit inca vreo 7 ani.
Ghinionul ei a fost piesa lui connect-r, aia cu vara si cu somnul. Daca tot nu dorm, m-am apucat sa vad ce si cum ar fi de consumat (sau de bagat la tuica) din stocul underground.
Eticheta era clara : 10,5% alcool, 7 ani vechime, dop metalic (in genul celui de bere) si 1 litru de vin de masa. La deschidere surpriza a fost una placuta, un vin roze proaspat, destul de acid, demidulce, in nas si in cerul gurii numai valuri de muscat revigorante.
Lacomia si curiozitatea m-a trimis inapoi la racoarea pivnitei, in cautarea unei alte sticle :

tot un Muscat de Hamburg, adus din Athos "The Holy Mountain", facut de calugarii de la manastirea Mylopotamos ( bucatarul lor a fost in primavara asta si aici ). Acelasi soi, un pic mai tare 11,5%, ceva mai dulce, dar care odata turnat in pahare, inunda incaperea cu parfumul tipic. Gustul este senzational, aproape de nedescris in cuvinte; un vin pentru hedonisti, daca as folosi vreun sistem de notare sau de punctaj, ar fi 10 sau 100 de puncte in cap si in picioare ... dar tot ar fi insuficient pt a descrie acest vin.
      Trebuie sa pui multa pasiune ca sa obtii un astfel de vin, dintr-un asemenea soi destul de dificil.
Primul vin, cel sarbesc, e de negasit prin patria lui; in schimb grecul e undeva la 6-8 euro prin Ouranopolis sau Saloniki pentru cei plecati in Grecia la mare. Pelerinii il pot gasi in portul Daphne de pe Munte sau direct de la sursa de aici .