hom meid

hom meid

miercuri, 24 iunie 2009

frunza teiului




























„ Via U.D.R.–ului (Uzinele si Domeniile Resita) este plantata pe un deal traganat cu drumuri largi serpuitoare, care atrage atentia tuturora si are o intindere de 81 jugare cu o pivnita moderna, avand capacitatea de 5000 Hl. Cladita din beton in deal, are localitati pentru fermentatie si este iluminata cu acetylen. Vinul renumit se vinde in tara intreaga. Pomelnicul vizitatorilor acestei minunate pivnite si pozitie este foarte lung, a fost vizitata aproape de toti demnitarii tarii, si cine viziteaza Moldova-Noua, nu pierde ocaziunea, sa viziteze si aceasta pivnita ca din povesti si sa guste vinurile albe cele mai bune : tramini, chabilis, burgund, gris, frunza teiului, rizling italian, fetita si negrul cabernet.

Butoiul cel mare din pivnita contine 14.734 litri si in intreaga pivnita actualmente se pastreaza si se pretocesc mereu 40 vagoane vin.”

... scria Alexandru Moisi in "Monografia Clisurii" publicata la 1938, Libraria Romaneasca - Oravita.

Sansa mi-a suras ieri, cand am dat nas in dop cu o sticla prafuita, cu depuneri in interior si cu "crestetul" sigilat in smoala, caracteristici deloc atragatoare in ochii unei dudui, dornice de un sprit romantic la ceas de seara :) . Cu regret (aparent) am renuntat la farmecele (deh, trecatoare! :) feminine, in favoarea noii descoperiri si a povestiilor tesute in jurul faimoasei podgorii din care provine.

Pe scurt : vinul e produs si imbuteliat in 1942 in podgoria din Moldova Noua, Caras-Severin, pe dealuriile insorite aflate in vecinatatea apelor Dunarii, din soiul alb de struguri denumit "frunza teiului" (actualmente disparut).

Din vechea colectie a cramei (infiintata si detinuta pana in 1948 de UDR) au mai ramas aproximativ 30 de sticle, intre care sunt si 4 cu vin produs din soiul frunza teiului.

Si sa nu uit ce spunea intr-un articol Cosmin Zidurean :

„Trimiterile olfactive ca si cele olfacto-gustative determinate de perceptiile retronazale, sunt spre florile de salcam (ce vin spectaculos se facea la Moldova Noua intr-o vie care nu mai este!), de piersic, tei, trandafir, caprifoi, muscata ori cirese negre, coacaze, zmeura, mure, alune, banane, migdale si cate si mai cate.”

joi, 14 mai 2009

Prin Serbia (episodul 3)


Se pare totusi ca, "aberatiile" mele au avut efect, Vali Ceafalau a dezvaluit si numele celor doi producatori seriosi intalniti de el in cadrul targului de vinuri de la Belgrad, intamplator sau nu, cei de la Mackov Podrum fiind prezenti si la festul din Vrsac, la care am participat cu cativa amici.

Numele acestui producator suna simpatic tradus in romaneste : Pivnita Motanului (podrum = pivnita), de altfel maestrul Cristi Boerean preciza intr-un comentariu pe vinul.ro, prezenta regionalismului "podrum" in mediul rural din Banatul romanesc. In zona in care locuiesc e folosit frecvent acest cuvant atat de romani cat si de minoritatea sarba conlocuitoare, pivnita fiind un spatiu indispensabil oricarui posesor de casa, mai mult sau mai putin iubitor de vin :) .

Revenind la Pivnita Motanului, nu pot sa nu imi amintesc de vinurile lor albe (Chardonnay, Blanc de blanc), vinuri elegante cu arome florale distincte, la preturi mai mult decat rezonabile (undeva la 3.5-4 euro/sticla).

Totusi surpriza lor a fost un Portugieser ( in spatiul ex-yugoslav se foloseste denumirea Portugizer), din productia anului 2008, un vin tanar (mlado vino) insotit de o fraza promo faina : "znati piti, znati ziveti" adica pe intelesul nostru " stii sa bei, stii sa traiesti" :)

Un vin facut in stilul beaujolais-ului de la "frantzuji", cu o culoare rosie rubinie, proaspat si rafinat avand o persistenta placuta si un gust intens, fructos, cu tonuri de zmeura; pretul de 5 euro/sticla fiind mai mult decat rezonabil.

In urma discutiilor cu producatorul, am sesizat situatia delicata in care se afla vinificatorii sarbi, lipsiti de o legislatie specifica (nu folosesc denumirea de origine controlata, doar cea de indicatie geografica, si asta in putine cazuri) si cu o economie serios afectata in ultimul deceniu; majoritatea celor prezenti la festival find interesati de o promovare a propriilor produse in Romania . O experienta ce merita incercata, zic eu, cu gandul la Provino-ul resitean sau de ce nu la Vinexpertul bucurestean ;) .










luni, 11 mai 2009

Prin Serbia ( episodul 2 din telenovelas) !




Tocmai ce pomeneam in prima postare de inexistenta informatiilor despre productia vinicola a vecinilor sarbi, cand iata Valentin Ceafalau imi serveste o bomboana( pardon, bomba) mediatica : cica Romania bate Serbia ... la vin. Si inca la ce raport de forte pe terenul advers, adica ceva in genu unu contra o suta, mai exact Crama Oprisor contra celor 100 de producatori, importatori prezenti la festivalul de vin din Belgrad.
Unde mai pun la socoteala si imbulzirea publicului la stand (vreo 5.000 de gaturi uscate) plus tagma clericala, anormal de numeroasa pentru astfel de evenimente, basca pensionarii veniti cu paharelu' (riedel?), probabil fosti partizani de a lui Tito. :)
Trecand peste nostalgia (antipatia) vecinilor fata de tovarasul tito, nu pot sa nu remarc cateva mici "exagerari" enuntate de autor :
- "Dintre cei peste 100 de producatori si importatori prezenti la targ, doar vreo doi au excelat in calitate. In rest, am dat numai peste vinuri “bombonifere”, cu arome imbatranite si terne" ....... deci cei 98 ramasi erau cofetari si mai aveau si chestii expirate; ciudat targu asta !
- "Cu toate acestea, sarbii sunt mandri de vinurile lor, pe cele mai ciudatele prezentandu-le drept inovatii." ... ma repet, foarte ciudat ce s-a petrecut acolo, practic o adunatura de ciudati; gustai un vin si omu' iti spunea ca e uzzo :)
- "La concluzia din titlu au ajuns chiar si unii dintre vizitatorii targului (marea majoritate)" (adica Romania bate Serbia) ... :)) clar, astia erau toti anti-fotbal sau pro U.E.
- "In comparatie cu romanii, sarbii chiar iubesc vinul (si nu numai pe al lor), in magazine cele mai mici preturi fiind undeva la 10 euro pe sticla" .... si am protestat intotdeauna la reclamele cu bergenbier sau ursus de la nationala (degeaba, uite unde s-a ajuns); sigur preturi mici, la un salariu mediu de 100-150 de euro pe economie.
- " Poate ca eforturile producatorilor de vinuri de la noi ar trebui sa se indrepte si spre piete precum cea a Serbiei" ... asta e totusi o remarca buna, poate cea mai reala din articol.
Buuuun !
Eu am fost la un mic festival in orasul Vrsac, aproape de granita cu Romania, la care au fost prezenti aproximativ 25 de mici producatori precum si vreo 5 reprezentanti ai unor combinate vinicole si importatori; aglomeratia nu prea a fost, undeva la 1.000 de persoane in cele doua zile. Calitatea vinurilor a fost in proportie de 90% de la medie in sus, exceptand cele comercializate de reprez. combinatelor (mastodontii din era comunista, campioni la cantitate, mai putin la calitate si acum ... in genu murfatlarelor noastre). La un stand erau prezente si vinuri din gama La Cetate si River Route (poza de mai sus) produse la Oprisor, dar fara a iesi cu ceva in evidenta fata de restul vinurilor expuse. Din cele gustate, aproximativ 60, nu am remarcat caractere "bombonifere", imbatranite (doar cateva exceptii negative, dupa cum spuneam); din contra multe vinuri tinere, vioaie, cu arome placute si note fine (in special la cele albe).
Ciudate nu mi-au parut si nici inovatoare (ma refer la vinuri cat si la denumiri); ma rog fiecare cu gusturile lui. Erau doar niste vinuri "oneste" (citand pe careva) facute cu multa pricepere si daruire, cu punctul pe C de la calitate si nu de la cantitate.
Preturile din magazinele lor, fie specializate sau nu, sunt identice cu cele de la rafturile noastre, au si ei posirciile lor la 1 litru cu un euro, cat si vinuri de 20-30 de eu. Problema lor, e nivelul mediu de salarizare, cu mult mai scazut decat la noi, si situatia deloc usoara a economiei.
Ar fi o incercare curajoasa prezenta vinurilor romanesti pe piata lor, la fel ca si reversul.
Pana atunci merita facute niste degustari comparative intre "bomboanele" lor si caramelele noastre, cu amatori, profesionisti, pensionari si ceva fete bisericesti de pe la noi ! ;)

vineri, 8 mai 2009

Serbia






























Vinurile din tara vecina - Serbia, un subiect atat de cunoscut si dezbatut, incat nu am gasit aproape nici o referinta pe mult iubitul "gugle.ro" :)
Noroc cu sarbii, ca mai organizeaza uneori si festivaluri cu tematica asta, motiv pentru care iti vine sa parasesti (temporar) patria, delectandu-te cu licori si prezente feminine locale ;) . Aviz bautorilor de bere posesori de neveste !
Despre festivalul vinului de la Vrsac, intr-o alta postare (sper).