Ice Wine, vinul inghetat sau regele vinurilor

 

E jumatatea lui noiembrie; dupa predictiile meteorologiilor amplificate si de canalele colectoare din mass media, afara trebuia sa fie ger, zapada, viscol, troiene, ce mai … plina iarna. Cand colo soarele straluceste mai ceva decat in aprilie, cativa visini si ciresi deja au inceput sa infloreasca, deci adio visinata din productie proprie in 2011.

Nu cred ca e un motiv prea insemnat de suparare, prefer inca tricoul in detrimetrul cojoacelor si a altor accesorii hibernale.

Totusi un mic procent din omenire e ingrijorat, poate chiar intristat de evolutia vremii de afara; sunt producatorii de ice wine, cu predilectie germani, cei canadieni mai au inca sperante.

Vinul inghetat, denumit Eiswein (in Germania si Austria), sau Ice Wine (in Canada, S.U.A cat si in alte tari producatoare), poate fi cotat drept cel mai bun vin de desert din lume.

Poate si datorita faptului ca realizarea acestuia e un capriciu uneori sau un dar alteori al naturii fata de aceasta nobila planta vita de vie.

Ice wine-ul  e produs din struguri lasati la supramaturare pe coardele de vita pana la sfarsitul lui noiembrie, chiar decembrie si in cazuri extreme se pot culege si la inceput de ianuarie. Conditia recoltarii (impusa si de legislatie) e data de temperatura mediului ambiant care trebuie sa fie de cel putin – 7 grade Celsius. Culesul este manual la majoritatea producatoriilor, uneori chiar si pe timp de noapte, in cazul unor geruri mai putin aspre, dupa care boabele inghetate sunt stoarse in prese hidraulice sau in teascuri vechi de lemn modificate (presa pneumatica folosita in procesul de vinificatie obisnuit, nu poate fi utilizata, deoarece cristalele inghetate din struguri formeaza un bloc compact  greu de manevrat). Dupa presare aceste cristale (apa inghetata din bob) este inlaturata, rezultatul final fiind o licoare extrem de dulce, practic o esenta foarte concentrata de struguri, care trebuie sa parcurga un proces lung de fermentatie pana la stadiul final de „vin”.

Problema delicata pentru a obtine o astfel de licoare, o constituie temperatura din luna noiembrie si decembrie. Daca e o toamna lunga cu temperaturi ridicate, strugurii copti ajunsi la supramaturare pot fi atacati de mucegaiul nobil (fenomenul de botrytizare), fiind exclusi pentru productia de ice wine; in cazul alternantei de zile reci si zile insorite exista riscul putrefactiei boabelor pe ciorchine, si nu in ultimul caz, daca temperaturile sunt extrem de scazute – 16,  - 20 gr.C, boabele devin atat de tari, incat sunt imposibil de presat. De preferat e recoltatul in zilele cu minim – 7 si maxim – 15 grade, diferentele de temperatura influentand direct cantitatea de zahar (exprimata in grade Oechsle) si aciditatea vinului la final.

Un exemplu concludent despre influenta frigului reiese dintr-un studiu efectuat in Germania la (atentie !) 1890, in plina era postfiloxerica :

• la o temperatura de recoltare de –7,5 gr.C : concentratia de zahar atinge 100 gr. Oechsle si o aciditate de 9 grame / litru.
• la o temperatura de recoltare de – 15 gr.C : concentratia de zahar e de 143 gr. Oechsle si o aciditate de 11,5 grame / litru.

Referitor la vechimea acestui procedeu de a obtine vin din struguri inghetati, prima mentiune apare in anul 1358, tot in Germania, dar probabil a fost un accident cauzat de instalarea timpurie a iernii. Prima recolta „planificata” are loc in 1794 in regiunea germana Franconia, pentru ca in 1962 sa fie pusa baza legislatiei actuale pentru producerea Eiswein-ui.

In Canada primul ice wine este produs in 1973, de o familie de imigranti germani; dupa 1990 productia se extinde in aceasta tara si in nordul U.S.A., astazi canadienii detinand primul loc la exportul acestui vin.

Soiul Riesling de Rhin este cel mai des folosit, datorita coacerii tarzii si a structurii pielitei boabelor;  in Canada alaturi de Riesling se mai utilizeaza si soiul Vidal. Vecinii nostri moldoveni au scos doua vinuri „inghetate” exceptionale din soiurile Muscat Ottonel si Sauvignon.

In ultimii ani pe piata si-a facut loc un nou produs : vinul obtinut din struguri inghetati artificial (criogenic), dar care nu poate folosi titulatura de ice wine sau eiswein, diferit atat la calitate cat si la pret.

In Germania se mai pot intalnii in preajma sarbatoriilor de iarna, in unele zone din mediul rural vinuri cu denumirea de „Cei trei regi” sau „Vinul de Craciun”, denumiri si forme arhaice ale actualului eiswein.

La fel cum si in tara noastra mai regasim cu totul si cu totul izolat obiceiul de a proteja ciorchinii de struguri intregi in vie sau pe coarde taiate si puse la pastrat in pod, pana in preajama Craciunului, atunci cand cei mici cat si oaspetii sunt serviti cu must proaspat stors si foarte dulce din boabele ramase sanatoase pe ciorchine.

Etichete : Pivnitele Podgoreanu - recolta 1942

     In plin razboi mondial stimabilul Costache S. Chiriac, era un prosper negutator de vinuri in Braila. Cu doar un an inainte de fatidicul 23 august, ofiterii romani si germani, degustau o grasa, o feteasca, un negru vartos sau un aligote. Burghezia nemobilizata  si elevii se multumeau cu un vin tip standard sau un alb mai superior, in timp ce clasa muncitoare ravnea la o tuica de prune. Putinii tarani rataciti prin pietele orasului mai apucau o spuma de drojdie (distilatul obtinut din drojdia ramasa pe fundul butoiului).
     Nici gospodinele nu au fost uitate, otetul superior provenea de la "Prima Fabrica Romana de Otet Natural din Vin" si era de gasit si in Bucuresti pe soseaua Mihai Bravu.
     Ce i-a rezervat urmatorii ani acestui harnic podgorean, e un mister !
     Poate ne ajuta prosperul blogger George Mitea, cu o incursiune in arhivele urbei sale. :)

… si-mi ajuta sa pun inceput bun !

Cam asa suna o rugaciune la final, in mintea sau in vorbele drept maritoriilor, hotarati sa nu abandoneze urcusul anevoios pe scara raiului.

Fiind departe de asemenea ascensiuni duhovnicesti, incerc totusi sa atrag mila Tatalui ceresc, forta de munca a tatalui trupesc si monetarul prietenilor (de pahar) lumesti, pentru inceputul bun in desfasurarea experimentului vitivinocol.

In prelungirea unui gand mai vechi legat de infiintarea unei plantatii cu vita de vie, primavara lui 2010 mi-a dat imboldul, terenul si butasii pentru a trece si la fapte.

Neavand in spate mostenirea vreunui parinte din vechea secu’ si nici vreo matusa amara sau tamara proaspat mumificata, am pruces la plantat cu cateva sute de butasi si materiale auxiliare achizitionate din pusculita proprie, plus ceva bunavointa din partea unui tanar viticultor german de pe Mosel.

Pe scurt, proiectul – experiment – telenovela, arata cam asa : un total de suprafata plantata (in intervalul 2010-2012) de maxim doua hectare (de ce doua ar spune unii ? … pentru ca deja ar mirosii la industrial si la chestii mai putin controlate … ar spune altii !) orientate spre trei directii.

Una : ar fi o combinatie de riesling german si pinot gris, destinata pentru cules tarziu sau de ce nu … cules la stafidire, sa nu incerc sa fiu obraznic, dar ma gandesc si la icewine :) , si gerwurtztraminer tot la partea cu soiuri albe - rozalii.

A doua : stiu ca suna a moft (moftangii … de la Caragiale citire), o replica la vinurile Chateauneuf du Pape; din cele 13-15 soiuri ale cupajului ma limitez doar la grenache, syrah si mourvedre, plus tannat.

A treia si ultima combinatie (de butasi plantati si nu de struguri cupajati) si cea mai mare, ar fi constituita doar din soiuri romanesti : grasa, tamaioasa, busuioaca, feteasca si babeasca neagra.

Alooo !!! … fac zarva musterii, amuzati de asemenea povesti … da parca lipseste ceva !!!

??? …. Aaaaa, gata …. mi-am adus aminte : de neiertat, am omis combinatia de “Bordo”, cabenet + merlot + inca ceva soiuri. (uite ca e deja e inghesuiala pe 2 ha, unde sa le mai pun?!) :)

No binie … ar spune turcu din filmul ala celebru “morgan, morgen..?” cam asta e finishu primei parti din trilogia “stapanul viilor”.

In loc de P.S. … prima combinatie: cu riesling, pinot, gerwurtz se incheie la sfarsitul lunii asteia, la a doua: o parte din butasii frantzuji sunt comandati, iar la a treia: materialul saditor e de gasit la statiunea Pietroasa din primavara 2011, … si la cererea publicului amator de bordoleze precizez ca, cabernetul e undeva plantat din 92, cineva imi doneaza direct din cotul Rhonului niste petit verdot, mai lipseste merlotu si banii aferenti achizitionarii acestuia ;) .

Daca e vreun posesor de idei, ganduri curate si propuneri decente, poarta e deschisa … doar sa pofteasca ! (sa intre … evident ) ;)

Steinschiller

Revin cu un update la un articol mai vechi despre frunza teiului, un soi aparent indigen si aflat oarecum pe cale de disparitie.
Curiozitatea vis a vis de acest soi a pornit de la achizitia unei sticle de vin, produsa in 1942 la podgoria din Moldova Noua, plantatie infiintata si detinuta pe atunci de Uzinele si Domeniile Resita.
Intilnirea la VinVest cu dl. Cosmin Zidurean a fost una din ocaziile favorabile pentru a rezolva acest mister al numelui.
Practic “frunza teiului” era denumirea populara (strict in aceasta zona) a strugurilor din soiul steinchiller, provenita de la asemanarea dintre forma frunzei adulte la acesta si cea a frunzei de tei : “mica, rotunda cu limbul plan, intreg sau usor trilobat, sinusurile laterale slab schitate, in forma literei V ori lira deformata, nervurile rosietice la baza si dinti mici, cu baza latiata si margini convexe” dupa cele citite pe wiki si conform descrierii dl. Stangu, fost director la Vinalcool Oravita, un personaj direct implicat in productia vinului din Banat intre anii 1956-1990.
Sursele virtuale indica Germania ca tara de origine si pe colonistii svabi adusi de Maria Tereza, ca fiind cei care au introdus pentru prima data in spatiul tarii noastre sortimentul steinschiller.
Un studiu recent publicat de specialistii maghiari, demonstreaza provenienta acestuia din actualul spatiu croato-sloven, de altfel in Croatia se intalneste sub denumirea de “ruzica” sau mali ruzica (cuv. “ruzica” tradus in lb. romana ar fi : “roza”, “rozalia”) posibil de la culoarea rozalie a strugurilor copti; si in Transilvania e intalnit sinonimul steinschiller roz.
Nu am fost inca la Teremia sa vad pe ce suprafata mai e cultivat si nici Nichita Stanescu nu mai traieste sa imi povesteasca despre gustul cupajului cu Majarca si Creata (alte soiuri specifice centrului Teremia), dar sunt aproape sigur ca, la toamna va fi produs un vin din strugurele asta rozaliu, undeva langa Buzias pe Dealul Silagiului, si de ce nu in primavara viitoare voi face o excursie la SCDVV Minis sa achizitionez cativa butasi din clona de Steinschiller 90.
Pana atunci nu imi(ne) ramane decat sa incerc(am) vinurile facute de vecinii nostri din Ungaria, unde Kovidinka (sinonimul in maghiara) a gasit conditii prielnice pentru a da vinuri albe, usoare si parfumate, de cursa lunga (sau de maraton).
Degustare placuta !

Riesling german sau petrol irakian ?

Recent am citit un articol interesant, apartinand d-lui Cezar Filip, vis a vis de legatura dintre vinurile produse din soiul riesling si notele de petrol perceptibile uneori. Conform celor expuse de cercetatorii germani din zona Trier, citati in articol, aceasta “mireasma” s-ar datora incalzirii globale, asociata cu un nivel mai ridicat al radiatiilor solare si cu seceta mai accentuata in lunile verii.
Fiind rezident timp de doua luni, respectiv februarie si martie a.c., in zona Mosel-Saar-Ruwer, mai exact in Thornich, la jumatatea distantei dintre Trier si Bernkastel-Kues, mi-am amintit de cele scrise pe blogul lui Mihnea Mironescu despre unele rieslinguri degustate, cu iz de kerosen.
Gazda si in acelasi timp proprietarul cramei unde imi desfasuram activitatea, Joachim Geiben ( http://www.weingut-geiben.de/ ), si-a manifestat interesul pentru a rezolva aceasta aparenta dilema personala. Conform celor discutate cu el si cu alti producatori din aceasta zona, mirosul de petrol perceptibil la deschiderea unei sticle, se datoreaza exclusiv terroir-ului pe care e plantata vita de vie.
Bernkastel-Kues e cunoscut printre viticultorii germani, drept locul cu cele mai bune soluri pentru cultivarea rieslingului, la fel cum Dr.H.Thanisch are renumele de a fi printre cei mai buni producatori din regiunea Mosel. Multe dintre vinurile produse de acesta in zona Bernkastel, prezinta acest iz inconfundabil, la fel ca si in cazul altor producatori din zona (totusi in numar restrans).
Solul este destul de variat de la o parcela la alta, fiind prezente lutul, roca feliata, pietris marunt si humus negru provenit de la descompunera ingrasamintelor organice administrate sau prin putrezirea coardelor lemnoase (multe plantatii fiind situate pe povarnisuri abrupte, nu exista posibilitatea adunarii resturilor provenite de la taierile din toamna-primavara, astfel ca, coardele sunt maruntite cu foarfeca si aruncate intre randuri).
Roca feliata este de fapt ardezia, o piatra silicoasa formata printr-un proces complex numit metamorfism din sist si argila. Prezenta ardeziei in sol intr-o concentratie mare, precum si continul ridicat de minerale din aceasta roca, ar fi principala cauza responsabila de conexiunea vinului din pahar cu campurile petroliere din Irak.
Totusi un amanunt interesant si demn de retinut (de aici legatura cu cele scrise de dl. Filip) ar fi ca, acest iz (miros, nota, mireasma sau cum doreste fiecare sa ii spuna), apare la strugurii recoltati de pe aceste terroir-uri doar in anii secetosi; curios as fi sa degust cateva rieslinguri din productia anului 2009 (un an foarte ploios in Mosel) de la Dr.Thanisch sau poate de la Avelsbacher Hammerstein din Trier (cel cu vulturul german pe etichete). Acesta din urma este un producator mic, cu plantatii in jurul orasului Trier, situate pe soluri rosiatice-castanii, unde prezenta ardeziei e nesemnificativa, astfel ca aparitia notelor de petrol la vinuri, constituie o raritate.
Culegand aceste informatii de la cei avizati si degustand cateva zeci de vinuri de la vinarii diferite, am tras o concluzie simpla, si anume ca, doar pe unele parcele (bogate in ardezie), intr-un an secetos, strugurii acumuleaza anumite substante in pielita care dezvolta acest miros, mai mult sau mai putin placut iubitoriilor de vin.
Pareriile sunt impartite referitor la aceasta problema, cei care nu produc astfel de vinuri declara sus si tare ca nu ar consuma asa ceva, pe cand ceilalti profita de sansa unei noi oportunitati de marketing si publicitate, intr-o piata a rieslingului german si asa foarte aglomerata si cu un viitor nesigur.

Vin(din)vest 2010

Chiar daca a trecut o saptamana de la finalul editiei nr. 5 a concursului organizat de doamna Lucia Pirvu, amintiriile si aromele vinurilor degustate raman proaspete.
Initial mi-am propus sa fiu “fresh” pentru un astfel de moment, in care odihna, o oarecare satietate si buna dispozitie se impaca, cu lista lichidelor degustate; dar se pare ca, zicala : “socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ”, e valabila cam des pentru mine.
Dupa amabilitatile si cuvintele protocolare schimbate cu gazdele din Timisoara (in realitate niste amici de nota 10) am trecut direct la chestii mai sensibile, menite sa ne introduca in atmosfera zilei de maine de la Vinvest.
Menestrelul de la Rotenberg si Feteasca Neagra de la Recas ( din gama cocosul), ne-au dat suficent curaj sa trecem pragul wine barului din Unirii, un local simpatic, amenajat intr-o pivnita, pe locul fostei cafenele Corso (Eugeniu de Savoya nr. 24 sau www.enotecadesavoya.ro ), un colt de rai pentru pasionati, ferit de galagia bautorilor de bere si a pisicilor amatoare de zemuri naturale cu aroma de fanta. Exceptand vinurile din Chile si rieslingul nemtesc, se pot degusta o paleta larga de vinuri, la preturi mai mult decat acceptabile, acompaniate de diverse gustari.
Si cum noaptea e un sfetnic bun, ne-am tot sfatuit ba cu o feteasca, ba cu un tempranillo, uneori isi mai vara coada si cate un shiraz sau cabernet, care mai de care mai alunecos si imbietor.
Ochii rosii si mutrele “proaspete” dupa un astfel de long-night, au fost suficiente pentru ca, gagicile de la intrare sa ne intampine cu ochiade, zambete si nu mai retin ce vorbe mieroase. Probabil aceleasi sentimente le nutreau si o parte din reprezentantii producatorilor de la standuri, ceva in genu : “uite alte sugative, venite sa consume gratis “.
Standuri nu foarte aglomerate, public pestrit, multi tineri si in majoritate cunoscatori (din ce mai trageam cu urechea), locatia bine aleasa, incapatoare, ambianta placuta si temperatura cat de cat favorabila vinurilor rosii.
Personal m-au impresionat cateva probe din cele degustate, nu am reusit si nici nu mi-am propus sa incerc prea multe, avand in vedere si restul de alcool prezent in cap din noaptea trecuta.
Primul pahar adulmecat si stors a fost din Cadarca celor de la Senator Focsani, un vin acrisor, sters, fara vreo calitate demna de retinut. Tipul de la stand insira tot felul de povesti, celor prezenti, cu soiurile romanesti promovate de ei, incercand sa imi toarne si mie o chestie asemanatoare despre cadarca. Dupa ce i-am reamintit faptul ca, strugurii culesi de ei la Tirol (cel de langa Oravita, jud.Caras-Severin, nu cel austriac) fac minim 2 zile pana la aparatul de dezciorchinare/zdrobire in Focsani (timp suficient pentru a pierde din calitati), monserul a lasat-o mai moale cu propaganda, oferindu-mi o Busuioaca frumos mirositoare (cum doar familia Muscatului o are) si placuta la gust, din aceiasi gama dedicata boierilor si obrazurilor mai mult sau mai putin groase.
O surpriza placuta a fost Aligote-ul de la Gramma, un vin proaspat, fructos, amintindu-mi de aroma unui anumit soi de pere (nu din cele malaiete), altora de citrice (desi in general betivanii prefera a doua zi zeama de varza, in detrimetrul celei de lamaie:). Multumiri doamnei Olteanu pentru amabilitate si efortul de a ne intoarce din drum (eram porniti spre taraba slovenilor, dupa o experienta neconvingatoare cu niste vinuri albe unguresti).
Refosk-ul de la Santomas e bunicel, aduce mult cu un Blaufrankisch austriac, dar e sub nivelul celui produs de Vinakoper, achizitionat vara trecuta din Slovenia, la un pret de 6,5 euro.
Un personaj mititel, negricios si slabut intampina populatia in pavilionul rezervat celor de la Vanju Mare; probabil se vroia o imitatie ieftina a domnitorului Vlad Tepes, la fel ca si cabernetul din gama "Prince Vlad" ... subtirel, astringent si inexpresiv. Pacat de potentialul zonei, e un areal perfect pentru cabernet si merlot.
La Nachbil nu am reusit (spre rusinea mea) sa il recunosc din prima pe dl. Brutler senior, dupa ce am degustat minunatia de Shiraz, am facut conexiunea intre fostul dr.vicol&brutler si actualul brutler&lieb, totusi prea tarziu pentru ai pune cateva intrebari, avand in vedere ca incepea decernarea diplomelor si medaliilor la ora 12.
Cea mai dinamica si atractiva abordare d.p.d.v. al marketingului am intalnit-o la Enira, tipele de acolo nu ne-au lasat sa plecam fara a incerca toate cele 4 vinuri expuse. Si totul facut cu profesionalism, degustare in trepte de la merlot la reserva decantata, cu explicatii la fiecare in parte si alte subtilitati feminine menite sa sporeasca farmecul lichidului degustat. Vinurile sunt impresionante, cu trimiteri directe la grand cru-urile franceze, perioada petrecuta la baric isi pune o amprenta decisiva la produsul final (la ultima, reserva enira 2006, a fost de 24 de luni).
Nu i-am uitat pe cei de la Wine Princess, cu vinurile lor m-am tot intalnit de ceva timp incoace, asa ca singura proba incercata a fost Cadarissima 2008. Sincer am fost un pic dezamagit de vin, aducea mai degraba a must, usor dulceag, departe de tipul vinurilor beerenauslese baute iarna asta pe la nemti. Posibil sa fi contribuit si starea mea post/bahica (plus restul celor consumate inainte) la o analiza mai pripita. O sa incerc data viitoare o sticluta, in conditii mai favorabile, gen seara romantica cu luna plina, gagica amatoare de compoturi, etc etc :).
De restul participantilor nu prea imi amintesc, ori am baut prea mult, ori era aglomeratie, ori nu aveau nimic "moca" de dat pe gat.
Nu am ramas sa vad cine, cum si cat va fi medaliat; premiatii dupa (si in) capul meu si al altora sunt in ordine aleatorie : Shiraz de la Nachbil, Aligote de la Gramma si vinurile celor de la Enira.

Prin vie ! (postare nefinalizata in 2009 si publicata in 2010)

Fiind sambata, zi libera pentru clasa muncitoare (cu norma de 40 de ore/saptamana), am purces dis de dimineata la plantatia de vitis vinifera personala, mostenita pe linie paterna si situata undeva pe malul Dunarii, intr-o localitate cu populatie majoritara sarba, recunoscuta in Caras Severin si Timisoara pentru productia de vin "de casa" (din ala curat, sanatos, foxat si cat mai acru' daca nu bagi zaharina).
Cam toate plantatiile cu vita de vie (atat cat au mai ramas) dateaza de la inceputul aniilor '50, odata cu instaurarea colectivizarii si a "societatii cooperatiste", mai exact "celebrele" C.A.P.-uri (cooperativa agricola de productie) in care era angrenata majoritatea populatiei rurale. Mentalitatea c.a.p.-ista fiind des intalnita chiar si azi (din pacate), la aproximativ doua decenii de la repunerea in posesie a fostilor proprietari de terenuri; mentalitate care suna cam asa : "bunurile tale sunt si ale mele sau ce e al tau, e si al meu", multi dintre nostalgicii acelor vremuri preferand sa se aprovizioneze in continuare din proprietatiile vecine.
Taranul roman si cu precadere cel din Banat, nu a reusit sa ramana in istoria economiei noastre prin calitatiile lui de strateg in domeniul marketingului agricol, poate cel mult ca un bun pastrator al proverbului " ce am luat pe mere, am dat pe pere". Perioada postdecembrista a confirmat din plin lipsa oricarei initiative de consolidare pe un anumit segment al productiei agricole, singura preocupare a fost distrugerea totala a tot ceea ce amintea de structura fostelor c.a.p.-uri.
De "furia" noilor improprietariti nu au scapat nici plantatiile viticole, sute de hectare cu vita nobila au fost distruse doar pentru a lua acasa stalpii de beton si sarmele de sustinere, prazi aparent valoroase pentru acele vremuri, menite sa ingradeasca miile de parcele si tarlale care de care mai minuscule, impartite cu toporul si furca intre mostenitorii proprietarilor dinaintea colectivizarii.
Din viile ce serpuiau in vecinatiile orasului Moldova Noua si satelor dimprejur nu a mai ramas nici un singur butuc, elementele de sustinere au fost furate rapid iar plantele au fost taiate si incendiate pentru a lasa loc pasuniilor si balariilor atat de caracteristice noului avant agro-western-mioritic. Daca in 1920 specialistii adusi din Franta, de conducerea locala a acelor vremuri, stabileau soiurile de vita de vie, ce aveau sa inobileze dealuriile scaldate din plin de soare si reflectate in apele Dunarii,... in 1990 o alta generatie de "specialisti" fidela motto-ului "timpul trece, plata merge, noi cu drag dormim !", hotarau noua directie vinicolo-bahica : ceva butuci hibrizi ramasi de la vechiul regim (ca tot nu trebuie stropiti) pentru un vin fiert pe timp de iarna, si in rest pruni ... pentru ca rachiul (mai tarziu vodca si romu') intinereste omul.
Rumegand astfel de ganduri in propria-mi bila, la un moment dat observ un "beculet" aprins (ceva in genul celui folosit de Pavlov pt cainele ala super inteligent). Cu mintea-mi stransa in jurul noii surse de "lumina", imi sclipii o umbra de idee : ce ar fi sa incerc si eu o mica plantatie cu soiuri mai boieresti ? ca deh, Othelle, Isabelle si alte hibriditati postfiloxerice are toata lumea.
Zis si bine gandit (in sinea mea) momentan ... dar pana la facut mai e cale lunga, imi sopti din zbor o mierla pofticioasa (amatoare de syrah de la Recas si de dornfelder made in Oprisor :).