În diverse comentarii şi postări am mai pomenit de soiul ăsta, un soi care m-a cucerit si mi-a dat un imbold să încerc cultivarea lui pe propria-mi "moşie".
Tămâioasa neagră sau crna tamianika (în limba sârbă) este o varietate de muscat, foarte rar cultivată în Europa, la fel ca şi muscatul krokan (varietate albă), care mai poate fi întălnit şi degustat doar la Pearl Island, o insulă situată pe râul Tisa, porţiunea care străbate Serbia.
Ambele varietăţi au supravieţuit datorită pasiunii lui Tito (preşedintele fostei R.S.F. Yugoslavia) pentru vinurile dulci şi pentru stilul de viaţă hedonist. Pasiune atât de mare, încât tătucul comunismului yugoslav hotărăşte înfiinţarea unei şcoli de horticultură la Negotin (capitala românilor din Valea Timocului), axată doar pe cercetarea tămâioasei negre. De altfel e şi singurul loc unde se mai cultivă şi vinifică acest soi.
Personal l-am încercat prima oară la un festival mic de vinuri, în compania producătorului Panici Zeljko (se citeşte Jelco, cel din fotografia nr.4) un tip simpatic şi comunicativ, cu mamă de naţionalitate vlahă (cum li se mai spune românilor de cealaltă parte a Dunării).
Vinul este dulce, de desert, cu o tărie alcoolică de 16% vol. naturală, fără adaos de must, mistel sau distilat, bine integrată în corpul vinului. Parfumul este extraordinar, efectiv inundă camera după desfacerea sticlei, o combinaţie de tămâie, flori de lemn dulce, extract de mirt şi aroma de muscat. Gustul şi postgustul este pe măsura nasului, o avalanşă de senzaţii gustative greu de descris, dar uşor de înţeles din perspectiva foştilor preşedinţi hedonişti.
În a patra fotografie, destul de ştearsă (aparţinând aceluiaşi domn Panici) se distinge un ciorchine din acest soi, cu boabe rare (deşi nu sunt meiate sau mărgeluite) cu pedunculul şi ramificaţiile roşiatice spre vineţiu, diferit de Rara (Băbeasca) Neagră de la noi, cu care aş fi fost tentat să îl compar. Producţia este foarte mică (deşi este un soi autofertil), undeva între 2 şi 3 tone la hectar, fapt pentru care, cred eu, nu s-a răspândit în cultură. Conţinutul pieliţei în substanţe colorante este redus, culoarea vinului bate spre roşu deschis cu nuanţe cărămizii.
Eticheta e simplă şi sugestivă, cădelniţa folosită la Liturghie te duce cu gândul la parfumul şi mireasma din vin, cât şi la frumuseţea actului de cult sau şi mai departe ... la darurile aduse Pruncului, de către magi in Betleem : "aur, smirnă si tămaie".
Pe lângă alte vinuri degustate de la acest producător, s-a strecurat şi o răchie (rakija sau raki în turceşte) produsă din tescovina de crna tamianika, distilat care păstrează o parte din parfumul plăcut al strugurelui.
La noi în Moldova, busuioaca mai e denumită popular şi tămâioasă neagră, probabil tot de la asocierea cu mirosul de tămăie şi de la utilizarea vinului în scopuri liturgice.
